sâmbătă, 6 iulie 2013



Mireasa din cascada
Paralela 45 este locul unde cu ajutorul apei şi din lacrimile de calcar ale munţilor, s-a înălţat Clopotul Banatului, chiar pe Defileul Minişului în Valea Almăjului. Vorbim aici de Cascada de poveste a Bigărului.
Cascada Bigăr este locul prin care trece Paralela 45 de grade latitudine nordică şi tot de aici porneşte una dintre cele mai frumoase povești. Perdele imense de apă se revarsă peste mașul MInișului și în mii de ani, au transformat stâncile din jur într0una dintre cele mai frumoase cascade din lume.
La cascada Bigăr situată la o distanță aproximativ egală între Anina și Bozovici, vin zilnic sute de turiști din lumea întreagă pentru a se bucura de frumusețea ei. Cu toate acestea, în afară de a se bucura de frumusețea locului și a cascadei, nu se poate face nimic.
Cu toate că în forfota şi freamătul Mileniului III, cineva se mai opreşte să admire aceste minunăţii ale naturii, confirmând oarecum ideea că numai „sufletele curate” pot vedea aceste minuni care, de altfel, ne întâmpină la tot pasul, autoritățile locale nu pot face nimic.Din păcate, autoritățile și nici un investitor nu sunt interesați de această perlă dintre munți. Ce se mai vede acum în apropierea cascadei, sunt rămășițele unui vechi han construit de fostul OJT comunist, dar eficient prin anul 1980. Aici a funcționat un popas și un punctul turistic până prin anul 1993 când a fost privatizat iar acum s-a ales praful de el.Dacă românii nu au ochi pentru frumusețile ce îi înconjoară, mult mai atenți sunt străinii. Intr-un top al celor mai frumoase cascade din lume, cascada Bigar din judetul Caras Severin este pe primul loc.
Tocmai de aceea, o tânără pereche din Sebeș Alba, a decis să își facă albumul de nuntă tocmai la Bigăr. Adevărul este că nu toată ziua poți vedea un mire și o mireasă în haine de gală, mai ales mireasa în ținuta cea mai frumoasă, cățărându-se pe pereții stâncoși ai cascadei pentru a putea fi prinși de fotograf în cele mai frumoase cadre.
Din păcate, la Bigăr nu poți servi nici măcar o cafea sau un pahar cu suc fiindcă acolo nu există nimic. Fiindcă este prinsă în cadrul Parcului Național Bigăr- Cheile Nerei – Beușnița, legea interzice ori ce activitate economică sau construcție în zonă. Cu toate acestea, primarul din Bozovici și directorul Direcției Silvice Caraș Severin, încearcă și fac demersuri pentru a schimba această situație.
“Este una dintre cele mai frumoase cascade din Romania, unica in mod in care apa se imprastie si cade pe un damb plin de muschi verde.
Cascada este situata exact la Paralela 45, iarasi un fapt unic”, scrie The World Geography.
Cascada Bigar se afla in Muntii Aninei, pe Valea Minisului. Practic este locul in care izbucul Bigar se varsa in raul Minis.”

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu